Newsletter
A fost odata, ca niciodata, daca nu ar fi, nu s-ar povesti, pe un taram aflat dincolo de nori, Zana Maseluta, care locuia alaturi de cele doua surori zane ale ei si alaturi de Mama-Zana.
Cele doua surori erau mai mari decat zana noastra din poveste si se purtau foarte matur. Insa, cea mai tanara zana nu se purta matur deloc. In timp ce surorile ei ascultau si invatau lectiile Mamei Zane, Zana cea Mica Maseluta chicotea si se juca, gandidu-se la povesti pentru fetitele si baieteii de pe alte taramuri, folosindu-se de imaginatia ei de zana.
Zana cea Mica Maseluta era foarte frumoasa, cum numai in vise ti se arata. Purta o rochie albastra, de printesa si avea o bagheta magica cu care reusea sa ii adoarma pe toti cei din casa pentru a nu fi vazuta atunci cand se afla in vizita la copii. Parul ei negru si matasos ii curgea peste umeri, iar ochii ei verzi ii straluceau in incaperea copilului. Pentru a nu fi vazuta nici de stele in calatoriile sale, Zana cea Mica folosea o mantie neagra, magica.
Intr-o noapte, Zana cea Mica nu avea somn si se uita la cat de frumos stralucesc stelele. Zana Mama, ca orice mama, simtea ca ceva nu e in regula cu Zana cea Mica. Intr-o mica vizita in camera zanei mici, Mama Zana ii spusese: “Draga mea, nu iti mai folosesti puterile magice de zana. Surorile tale fac progrese. Pana acum, tu doar zbori, o faci foarte bine si reusesti sa fii invizibila noaptea, dar stiu ca poti mai mult.”
Zana cea Mica ii raspunsese: “Stiu, Mama-Zana. Nu vreau sa te dezamagesc, dar ceea ce imi place cel mai mult din meseria de zana este sa zbor, sa ma joc zburand. Nu sunt destul de buna in folosirea celorlalte puteri ale mele, cu exceptia faptului ca pot sa fiu invizibila. Aceasta putere o folosesc cel mai des atunci cand zbor deasupra copiilor de pe alte taramuri. Imi place sa ma uit la ei cum se joaca, cum isi impart jucariile, cum deseneaza, cum se comporta cand sunt la gradinita sau la scoala. Mereu se joaca si rad, asculta povesti spuse de parinti sau de fratii mai mari, invata cantecele noi si poezii. Uneori as vreau sa fiu un copil normal, la fel ca ei.”
Spunand acestea, Zana cea Mica se gandise ca poate Zana-Mama se suparase. Dar, aceasta din urma, ca orice mama care isi iubeste puiul, si-a luat mica printesa in brate si cu multa dragoste ii spusese: “Draga mea zanica, esti speciala. Ai puteri magice, pe care copiii de pe alta taramuri nu le au. Trebuie sa fii mandra de lucrul asta. Asa cum alti copii stiu sa cante, poti si tu sa canti, asa cum ei stiu sa deseneze, asa poti si tu, insa, asa cum tu poti zbura si sa te ascunzi dupa Luna si stele, ei nu pot face lucrul asta. De aceea esti speciala.”
“Stiu.”, raspunsese Zana cea Mica. “Dar ei au prieteni si se joaca toata ziua. Mama Zana, eu iubesc copiii. De fiecare data cand ii aud razand aripile mele falfaie. Atunci cand ii aud cantand, picioarele mele danseaza. Atunci cand ei plang, as vrea sa ii pot saruta pe frunte, sa ii linistesc spunandu-le ca totul o sa fie bine. Draga Mama, noaptea trecuta am fost in vizita pe un taram indepartat la o fetita foarte frumoasa care in timp ce dormea i-a cazut un dinte de lapte. A fost foarte surprinsa si speriata in acelasi timp. Dar am zburat deasupra ei si am sarutat-o pe frunte. Chiar daca ea nu ma putea vedea, imediat s-a simtit ma bine. ”
“Sa inteleg ca in loc sa inveti lectiile din Scoala Zanelor, ai fost si i-ai vizitat pe copii.”spusese Zana Mama. “Da.” a raspuns Zana cea Mica, cu o voce tremuranda. “Imi pare rau ca te-am dezamagit.”
Zana Mama o sarutase pe frunte si ii spune: “Niciodata nu o sa ma dezamagesti. Esti fiica mea. O sa ma gandesc la o metoda cum sa aplicam cel mai bine puterile noastre magice. E tarziu, e timpul sa dormi, o sa vorbim despre asta in curand.”
Zana cea Mica se dusese la culcare linistita, visand copiii care dansau si cantau in jurul ei.
Continuarea povestii aici
