Coping-ul, intr-o definitie aproximativa, desemneaza orice mecanism de preventie si adaptare la stres, orice tranzactie intre subiect si mediu in vederea reducerii intensitatii stresului.De subliniat ca adaptarea se refera nu numai la convietuirea cu stresul. Mecanismul de coping este mai general decat cel de adaptare.El vizeaza nu numai modificarea functiilor unui sistem pentru a face fata cerintelor unui mediu dinamic, ci chiar anihilarea factorilor de mediu care au reclamat noua adaptare.
Asistam cu totii la progrese tehnologice inimaginabile ale vietii medicale contemporane- inclusiv si in special, a stomatologiei pediatrice. Fara a pune la indoiala avantajele enorme ale acestora, suntem cu totii de acord ca aproape toate metodele medicale - fie ele, de investigatie sau tratament- sunt invazive, dureroase si cel putin nefamiliare pentru pacient. Pusi intr-o situatie nemaiintalnita de a fi consultati, investigati sau tratati, chiar si noi, adultii, avem sentimente de timiditate, de insecuritate, de pierdere a controlului.
Pentru copii, paleta de comportamente indezirabile manifestata in astfel de situatii, este mult mai complexa, aceasta datorandu-se vulnerabilitatii lor la/sau in conditii de stres.
Dr. Nicoleta Statov de la Clinica HappyDent din Cluj-Napoca ne vorbeste despre coping, o noua metoda de prevenire si adaptare la conditiile de stres si despre conexiunea dintre coping si stomatologia pediatrica. Dr. Nicoleta Statov este specializata in stomatologie generala, are un masterat in Psihologia Copilului, e doctorand in Medicina Dentara Pediatrica si membra a Academiei Europene de Pediatrie Dentara.
Ultimele decenii de cercetare stiintifica au fost dominate, e adevarat, de investigatia stresului. Ecouri ale acestei dominante se regasesc si in stomatologie: concepte precum anestezia, analgezia, atraumativ, minim-invaziv sau principiile lui Black-modificate au aparut ca un raspuns la studiile despre stres. Actualmente insa, centrul de interes se muta spre adaptarea subiectului la stres.
Intalnirea dintre contextul medical si copil poate fi umanizata prin urmatoarele metode:
A. Actionand asupra mediului prin diminuarea sau anularea ancorelor anxiogene si/sau algogene:
1. Constructia contextului: halatul alb, aspectul cabinetului propriu-zis si a salii de asteptare, influienta psihosomatica a muzicii
2.Organizarea ingrijirilor: orarul, durata, frecventa intalnirii
3.Controlul durerii: controlul terapeutic( atraumatica, minim invaziva, neinvaziva)
4.Controlul farmacologic, prescriptia de antalgice si sedative, controlul senzorial si psihologic al durerii.
B. Actionand preventiv asupra reactiior copilului si intarind si imbogatind repertoriul lui de resurse (cognitive, comportamentale, biologice), inainte, in timpul si dupa terapia medicala
1.Contactul cu parintii
2. Abordarea tanarului pacient
-prima consultatie
-tacerea primelor minute(limbaj non-verbal)
-sincronizarea comportamentala non/verbala
-limbajul simplu si direct
-primul tratament: explicatiile privind ingrijirile :Tell-Show-Do, metode de distragere a atentiei(T.V; Desene animate); relaxarea sau training-ul autogen, dupa Tandonett, invatarea prin modelare, contractul de ingrijire si dispensarizarea.
Aceste doua categorii de interventii A si B, privesc profilaxia durerii si a anxietatii. In caz de esec al terapiei –fie ea de orice specialitate medicala, inclusiv stomatologica sau/si al interventiei psihologice, se produce durerea iatrogena si deci sensibilizarea copilului cu forma ei extrema, fobia. In astfel de cazuri, intervine terapia, nu cea stomatologica ci aceea psihologica, vezi C.
C. Terapia psihologica este un proces de lunga durata. Succesul terapiei psihologice depinde de patru factori distincti:
1.Evaluare si diagnostic.
2. Conceptualizare.
3. Interventia sau tehnica propriu-zisa(ex. Desensibilizare sistematica)
4. Reevaluarea si urmarirea cazului.
Dar cel mai important factor este 5. Relatia de consiliere, care asigura 50% din rezultatul terapiei.