Deschidem seria interviurilor Dentist.ro cu Oliver Simionescu, radio DJ la KissFM Romania.
I se spune si Olix si ii place sa zambeasca foarte mult. Daca seara este OnAir la radio, in timpul zilei este Broadcast IT tot la KissFM. L-ati putut vedea si in secventele de publicitate de la Megastar PrimaTV.
Pentru a avea grija de dintii nostri, Olix ne indeamna chiar sa ne facem si imprumut la banca. Ce alte sfaturi ne mai da DJ-ul KissFM va invitam sa cititi in interviul de mai jos:
Dentist.ro: Cat de importanta este igiena orala pentru tine?
Olix: Avand in vedere ca am avut probleme cu dintii inca de cand eram mic (aparat dentar, extractii din cauza dintilor strambi etc), acum un an si ceva m-am apucat serios de mers la dentist cu intentia de a-mi rezolva toate problemele. Acum ca sunt ok pot spune ca dau o importanta mai mare igienei orale.
Dentist.ro: Statutul de persoana publica te-a facut sa acorzi mai multa atentie danturii tale?
Olix: Nu ma consider nici vedeta si nici macar persoana publica. Lucrez la un post de radio asa ca in mare parte nu pot spune ca am contact cu "publicul". Deci nu, faptul ca lucrez la un post de radio nu m-a facut sa acord mai multa atentie, ci fac asta pentru mine si sanatatea mea orala.
Dentist.ro: Ai fost vreodata tratat altfel in cabinetul dentar pentru ca esti cunoscut? Sau ai avut beneficii speciale de pe urma acestui statut?
Olix: Nu, n-as putea spune asta. In anul in care mi-am refacut gura/tratat toti dintii am mers la un singur doctor dentist cu care m-am imprietenit. Acum, din pacate n-am mai reusit sa-l vizitez din lipsa de timp, dar pentru sfarsitul lunii ianuarie mi-am propus totusi o verificare generala.
Dentist.ro: Ce faci pentru a-ti mentine sanatatea dintilor tai?
Olix: Incerc sa nu mananc chiar toate porcariile si sa-mi pastrez dintii curati. Ma spal pe dinti din pacate doar de doua ori pe zi, dar atunci o fac asa cum trebuie - sper eu.
Dentist.ro: Cand ai fost ultima data la medicul dentist si pentru ce?
Olix: Ultima data am fost inainte de vara, cred undeva in luna iunie, ca sa-mi finalizez toate lucrarile. De atunci n-am mai ajuns la dentist, dar nici probleme n-am mai avut.
Dentist.ro: Care ar fi sfaturile tale pentru cei care, dintr-un motiv sau altul, isi neglijeaza sanatatea orala?
Olix: Sfaturi? Simplu, aveti grija de dintii vostri acum, faceti imprumut de la banca numai sa-i rezolvati, ca o sa ajungeti la o varsta cand o sa regretati ca v-ati neglijat igiena orala.
Dentist.ro: Ce parere ai despre Dentist.ro si despre ultimele sale initiative ( Dentist.ro Junior si Dentofobia)?
Olix: Sunt niste initiative bune si sper ca tot mai multi oameni sa aiba grija de igiena orala si sa-i acorde tot mai multa atentie.
Dentist.ro: Ma uitam pe blogul tau la pozele tale. In majoritatea zambesti cu gura inchisa. Exista vreun motiv anume?
Olix: N-am o problema cu dintii, chiar arata ok, dar zambetul meu (si a multor alte persoane pe care ajung sa le fotografiez) arata mult mai bine cu gura inchisa.
Sursa foto: arhiva personala