Prima vizita la Doli - dentista mea

Aventura ce urmeaza este povestita de Dan Ciulea.

Prima intalnire (mai exact), cu dentistul care m-a facut sa inteleg ca el e pretinu’ meu, si nicidecum calaul:

Totul a inceput (normal!) cu o durere ingrozitoare pe care o aveam la o masea (sau dinte, sincer nu fac diferenta ). Oricum, nu mai fusesem de vreo cinci ani la dentist. Asta pentru ca sunt obisnuit sa nu merg decat in momentul in care am probleme … si aceasta obisnuinta fiind pornita din frica de dentist, pe care o “exercitam” – DA, nu imi este rusine sa ma declar un fricos ( nici acum nu imi este totuna sa merg la dentist, zilele trecute am fost, si i-am spus dentistei mele ca sper sa nu o mai vad in viata mea! Eventual la o cafea … asta se mai accepta).

Asadar, cu problema in gura, pun mana pe telefon si incep sa imi sun cunoscutii, pentru a-mi recomanda un dentist bun (prin bun inteleg: sa ma anestezieze, si sa aibe aparatura care nu scoate zgomotu’ ala infernal) si cat de cat sa nu fiu nevoit sa imi vand hainele de pe mine, pentru a-mi plati “lucrarea”… Si asa (cumnata mea mi-a recomandat) ajung, la Doli – profesor universitar in Cluj.

Dau telefon, ma prezint respectuos (si acum se rade dentista de mine, de modul exagerat de politicos in care m-am prezentat – vorba ei, ca un copil de 5 ani, care a fost invatat de mama cum sa se prezinte) si incep sa ii expun problema care ma “macina” … toate bune si frumoase, imi face o programare pe ziua urmatoare …

Cu frica in san toata noaptea, tremurand putin dimineata, destul de alb la fata mai spre dupa masa, am plecat spre cabinetul stomatologic spre seara (am avut programarea pentru orele 19). Ajuns acolo cu 10 minute inainte( nu imi place sa intarziu), dadeam ture prin curtea cabinetului, fumand in tot acest timp, nerabdator fiind de “intalnirea” cu Doli. Ea, o doamna, si un bun observator al comportamentului uman, ma intreaba:

- Va este frica? ( de mentionat, ca pe vremea aia nu ne tutuiam)

Eu, un om rusinos din fire, ii spun ca doar putin (cu toate ca eram gata gata sa fac susu pe mine). Asadar, ma pun in scaunul ginecologic, mi se pune babetica si cu mana dreapta incep sa strang de manerul scaunului cu o forta herculiana, in timp ce imi deschideam gura de pe fata schinomosita de frica, ochii fiind mai mult decat mari (ca a unui copil de 1 an, dupa ce a plans 10 minute cu lacrimi de crocodile). Imi inspecteaza putin cavitatea bucala si imi spune ca nu e mare lucru, o carie mica, pe care trebuie sa o rezolve, pentru a nu avea probleme pe mai tarziu, si totodata, imi spune ca sa stau linistit ca nu o sa simt nimic. In cel mai rau caz, voi simti intepatura de la acul de siringa care imi va introduce anestezicul … dar, ca imi va da cu spray inainte, ca sa nu ma doara nici ala.

Huh … rasuflu usurat, ma spreiaza, transpir ca o fata mare, in momentul in care se indreapta cu seringa spre gura mea, strang din ochi la maxim, ca nu cumva sa ii mai vad aparatele de tortura, si astept inevitabilul … de a fi intepat … dupa cateva secunde o aud spunand:

- Gata!

Ma gandesc eu (cu voce tare): “Ce gata? … ati facut anestezia? … nu ma mai intepati?”

- Gata! e facuta!

Hmm, nu o cred binenteles (ca doar nu am simtit intepatura), prin urmare incerc sa trag de timp, pentru a vedea daca incepe sa imi amorteasca. A avut dreptate, fusesem anesteziat. Acum urma partea nasoala: trebuia sa imi curete caria si pentru asta trebuie sa porneasca infernalul aparat de tortura, sfrederul, polizoru’, si mai stiu eu ce aspirator care iti zdruncina capul.

Din nou, cu ochii stransi la maxim, imi accept condamnarea, deschizandu-mi gura … si incepe, sunetul, parca venit din iad, ca sa ma bantuie, a inceput tortura. Strang si mai tare din ochi, si manerul scaunului, asteptand sa imi fie zdruncinat capul de catre calaul, numit asa de elegant in zilele noastre “dentist”. Intra, neavand nici cea mai mica empatie, in gura mea si incepe sa sparga, ca un miner, caria …(in sinea mea, imi venea sa ma ridic de pe scaun si sa fug … cat mai departe de acel loc, … totusi rezist eroic). Foarte curios, nu ma doare deloc, simt doar ca mi se lucreaza, dar nici un gram de durere, isi schimba ustensila, pune un sfreder mai mare … asta ma zdruncina putin … dar din nou … nimic durere. Incep sa ma relaxez, nu mai strang manerul scaunului, coloana nu mai imi este incordata, ochii incep incet-incet sa ii deschi.

Dupa 10 minute, ma anunta ca e gata, si mai face ultimele finisari la plomba (stiti si voi ce si cum) … imi sterg transipratia de pe frunte, beau paharul de apa si ma ridic din scaunu’ de tortura. Cu putin tremur in voce, spun un multumesc cu juma’ de gura (datorita emotiilor traite, cat si anesteziei) si doctorita ma cheama la o tigara …

Din acel moment, am scapat de frica de dentist. Bine, nici acum nu ma duc la ea cu seninatate, dar, nu mai sunt asa de traumatizat de dentist … Si tot de atunci, imi fac regulat la 6 luni controlul. Control, care e mai mult decat binevenit, avand in vedere ca de 2 ani (de atunci ma duc la Doli) am avut o singura problema, depistata la controlul efectuat saptamana trecuta, dar o problema micuta …