Saptamana aceasta continuam seria interviurilor Dentist.ro cu Sorina Enea, cantareata.
Pe Sorina o gasiti alaturi de prietenii ei in cluburile in care se canta jazz. Majoritatea spectacolelor se numesc "Sorina Enea & Friends". Alaturi de ei canta cu cea mai mare placere si se simte implinita.
Mai multe despre ea, va lasam sa descoperiti in interviul pe care ni l-a acordat, in exclusivitate, pentru Interviurile Dentist.ro.
Dentist.ro: Buna Sorina si bine ai venit pe Dentist.ro. Spune-ne cate ceva despre tine, pentru cei care nu au auzit inca de numele Sorina Enea.
Sorina Enea: Bine v-am gasit. Sorina Enea se identifica cu muzica, concerte in care cant timp de doua ore toate genurile muzicale, in care dansez non stop si in care construiesc o atmosfera relaxanta si amuzanta.
Drumul e lung, copilaria si adolescenta mi le-am petrecut cu chitara in mana, cantand folk. Apoi am continuat cu studiul musicii clasice - canto clasic mai exact. Dupa liceul de muzica "Dinu Lipatti" si Universitatea Nationala de Muzica - Facultatea de Interpretare muzicala - Sectia Canto Clasic, unde am studiat cu marele maestru, Profesorul Iulian Baiasu. Nu nu am destule cuvinte sa-i multumesc suficient pentru anii frumosi petrecuti sub indrumarea sa atenta sau experienta frumoasa pe care am acumulat-o si cunostintele in domeniu muzical.
Dupa terminarea anilor de studiu, am simtit nevoia unei „diversificari "muzicale, trecand astfel la un alt gen, la jazz. Cine stie ce va mai urma. Provin dintr-o familie cu traditie de o viata in domeniul folclorului, drept urmare nici acest gen nu-mi este necunoscut.
Dentist.ro: Avand o viata destul de agitata, cand ai timp de tine, ce alegi sa faci prima data?
Sorina Enea: Tot timpul incerc si de cele mai multe ori chiar si reusesc, sa-mi fac timp si pentru mine. Nu am un ritual anume, dar imi place sa-mi intalnesc prietenii, sa gatesc, sa fac curatenie, lucruri pe care orice om normal le face in timpul lui liber. Ah, da..uneori ma rasfat nefacand nimic...sau doar relaxandu-ma cu o carte buna in mana sau ascultand muzica.
Dentist.ro: Printre prioritatile tale din viata, pe unde se afla igiena orala? Sper eu ca printre primele locuri :)
Sorina Enea: Igiena este ca un fel de a fi, nu stiu daca exista un clasament, o numerotare, tine de educatie si de felul de a fi al fiecaruia. Deci, implicit, igiena orala face parte din "rutina" de zi cu zi.
Dentist.ro: Fiecare dintre noi are amintiri mai mult sau mai putin placute din copilarie cand ne ducea mama la dentist. Ce intamplari iti amintesti tu?
Sorina Enea: Cand eram mica, tata ma ducea la stomatolog :) Sunt cateva amintiri neplacute, dar nu are rost sa le povestesc aici. Important este ca nu am ramas cu nici un sentiment negativ legat de "oamenii in halate albe", nici de instrumentar, nici de scaunul care intre timp a devenit mult mai comod/confortabil, fata de cele pe care stateam in copilarie :)
Dentist.ro: Se spune ca primul lucru pe care un barbat il vede la o femeie este zambetul. Daca este si cantareata, mai ales! Ce faci, in mod special, pentru a ti-l ingriji?
Sorina Enea: Nu fac nimic in mod special, in afara de respectarea unor reguli firesti, de bun simt, legate de igiena orala - spalatul dintilor dupa fiecare masa, control obligatoriu la fiecare 6 luni sau de fiecare data cand este nevoie.
Dentist.ro: Toata lumea vorbeste mai nou de albiri dentare, fatete ceramice, investitii foarte mari intr-o dantura impecabila. Ai in plan si tu pe viitor asa ceva?
Sorina Enea: Ma consider norocoasa cu dantura pe care o am si nu consider ca am nevoie de asemenea interventii. Din principiu nu fac nimic doar "de dragul modei". Dar daca este nevoie, da, de ce nu. Ma bucur ca exista aceasta alternativa la indemana tuturor.
Dentist.ro: Ai observat campanii de igiena orala in Romania? Cu ce ti-au ramas in minte? Sau cum ar trebui sa fie facuta una pentru ca ea chiar sa aiba efect?
Sorina Enea: Cele mai multe dintre ele mi-au lasat un gust amar ca sa zic asa :). Nu agreez ideea adaptarii unui spot din afara care a avut acolo succes si a-l pune in practica si aici. Cred ca ar trebui adaptate campaniile in functie de comportamentul romanilor si nu facute dublari peste imagini cu oameni simpatici din alte tari.
Dentist.ro: Sorina, iti multumim pentru interviul acordat si iti dorim o cariera asa cum ti-o doresti si o viata lipsita de vizite la dentist :) (cu exceptia controalelor obligatorii la sase luni)
Sorina Enea: Multumesc si eu. O vara frumoasa va doresc cu mult zambet si mult soare...si nu in ultimul rand, va urez dinti sanatosi. :)